Mihail Sebastian, Jurnal 1935-1944: cronica unei lumi si drama unui evreu in timpul celui de-al II-lea Razboi Mondial

Mihail Sebastian, Jurnal 1935-1944

Editura Humanitas, 2016, 608p (prima editie: 1996)

Mi-a luat cateva zile bune sa termin Jurnalul lui Sebastian si nu a fost din cauza celor 600 de pagini scrise marunt… E o lectura profunda, musteste de informatie, sunt nume multe si mari, e o cronica detaliata a vietii din Bucuresti in preajma si in timpul celui de-al II-lea Razboi Mondial, dar uneori a fost sufocant. Sinceritatea lui Sebastian e adesea brutala, greu de digerat, aratand o fata urata a umanitatii si demonstrand ca istoria e de multe ori nemiloasa.

E o dementa antisemita, pe care nimic nu o poate opri. Nu e nicaieri nici o frana, nici o ratiune. Daca ar exista un program antisemit – inca ar fi bine. Ai sti pana la ce limite se poate merge. Dar nu e decat o pura bestialitate fara control, fara rusine, fara constiinta, fara scop, fara tinta. Orice, orice, absolut orice e posibil. Vad pe fetele evreiesti paloarea spaimei. Ingheata surasul lor de optimism atavic, se stinge vechea lor ironie consolatoare. Intr-o zi, intr-o departata zi, cosmarul va trece – dar noi, tu, el, eu, noi astia care ne privim in ochi unii pe altii, noi vom fi cazut de mult. Din iunie pana azi cifra evreilor asasinati depaseste (spune Gaston Antony) 100.000. Cati mai ramanem? Cat timp trebuie pentru asasinarea noastra? Mi-e inima grea de apasare si tristete. Incotro sa-mi indrept privirea? Ce sa astept? (20 octombrie 1941)

mihail-sebastian
Mihail Sebastian, 1907-1945, Sursa fotografie: adevarul.ro

Sebastian, al carui nume real a fost Iosif M. Hechter, ramane in istoria literaturii romane si universale ca un exponent al intelectualitatii din prima jumatate a secolului XX, autorul binecunoscutelor volume De doua mii de ani, Cum am devenit huligan, Orasul cu salcami, Accidentul. Jurnalul e construit pe mai multe niveluri, asa incat si accesul la ideologia si profilul scriitorului se poate face din mai multe unghiuri. Frapeaza cultura si spiritul sau autodidact, patima pentru muzica clasica, staruinta cu care incearca sa scrie consecvent si dorinta de a avea o viata linistita si in afara oricarui conflict. Pe de alta parte insa, sunt multe semne de intrebare legate de numele scriitorului, acuzatii privind orientarea sa politica si propaganda de dinainte de razboi (sustinerea comunistilor), o nebuloasa care a persistat si dupa moartea lui, la numai 38 de ani, lovit de un camion, la scurt timp dupa terminarea razboiului.

Marele stigmat al lui Sebastian a fost insa faptul ca s-a nascut intr-o familie de evrei, in Braila, si jurnalul reda amanuntit tortura acestei origini care i-a anulat orice ambitie, i-a distrus toate prieteniile si l-a lasat in uitare si saracie.

Lamentabil spectacol in curtea Sinagogii Mari, unde se strang paturi, saltele, rufe de pat, perne. Oameni necajiti vin mereu cu lucrurile in spinare, resemnati, tristi, fara revolta, aproape fara mirare. Nu se mai mira nimeni de nimic. Autoritatile sunt nemultumite: se lucreaza fara spor, fara entuziasm. Se aduc lucruri vechi. Am fost avertizati ca, daca pana maine nu ne executam, rechizitiile se vor face direct de armata. In plus, azi-dimineata a venit o noua cerere, tot ultimativa: 5000 de costume, palarii si bocanci. In fine, tot azi-dimineata, s-a comunicat Comunitatii ca incepand de miercuri va trebui sa purtam, cusute pe haina, in stanga sus, petece de stofa cu “steaua in sase colturi”. M-am intors acasa otravit. Trebuie mai multa rabdare decat am eu, o mai incapatanata vointa de a suporta orice. Mie imi vine s alas totul si sa spun: trageti, omorati-ne, terminate. Dar desigur nu cu asemenea disperari si in orice caz nu prin asemenea renuntari s-au mentinut evreii de-a lungul timpurilor. (5 septembrie 1941)

Jurnalul urmareste cursul tuturor prieteniilor lui Sebastian, de la apropierea de Camil Petrescu, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Max Blecher, pana la degradarea acestor relatii si durerea de a fi indepartat, uitat si chiar desfiintat. Caractere puternice, reprezentanti ai unei generatii care valida ideologii duse pana la totalitarism, toti acesti intelectuali au vazut la un moment dat in Mihail Sebastian un evreu si un adversar politic. L-a condamnat pe Eliade cand acesta s-a transferat la Lisabona in timpul razboiului si a omis sa il mai caute (Eliade va explica indepartearea de Sebastian ca o necesitate in contextul politic impus de Nazism), a dezaprobat gestul lui Camil Petrescu de a turna la politie un amic evreu ce il rugase sa ii tina niste acte, iar relatia cu mentorul sau, Nae Ionescu, nu a mai fost niciodata reabilitata dupa ce filosoful a semnat prefata la De doua mii de ani, justificand antisemitismul. Talentul scriitoricesc nu i-a fost insa niciodata contestat.

Consacrat in mediul literar romanesc, mereu o prezenta la evenimentele culturale din Bucuresti, i-a fost extrem de greu sa accepte interdictiile impuse de razboi. Traieste situatii umilitoare, ii este refuzat dreptul de a mai profesa ca avocat pentru ca era evreu, e trimis la curatat zapada, primeste doar cateva ore ca profesor de literatura la o scoala evreiasca, ca mai apoi, umilinta suprema, sa trebuiasca sa-si ascunda identitatea si sa apeleze la alte personae care sa ii semneze piesele de teatru.

Dar voi scrie? Voi mai scrie? Vegetez, ma tarasc de la o zi la alta, imbatranesc, ma uzez, ma pierd. Mai e ceva de facut cu mine? Mai poate obtine ceva viata de la mine? Decrepitudine fizica si dezgust moral – asta e aproape tot. dar pentru rest, ramane saracia, lipsa banilor, imposibilitatea de a gasi o solutie, sentimental de parasire si neputinta. (30 noiembrie 1941)

[…]

Eu. La 35 de ani, nici o meserie, nici o resursa, nici o prietenie reala, nici o scapare. Tot ce am facut a esuat lamentabil. Hainele mi se jerpelesc. Ghetele arata din ce in ce mai prost. Sunt jigarit, sunt oboist, sunt terminat, sunt inutil. De aici si pana la a intinde mana si a cere cat mai e? (20 decembrie 1942)

In plan personal, consemneaza fara cenzura relatiile amoroase si obsesia pentru actrita Leni Caler, care nu l-a iubit, contribuind astfel la erodarea lui sufleteasca. Nicio relatie nu va fi insa validate ca una oficiala.

Jocul meu in dragoste e una din cele mai stupide torturi. E umilitor, e primejdios, e zadarnic, este fara sens – si totusi nu-mi pot impune o data pentru totdeauna o definitive renuntare. Stiu ca nu duce la nimic, ca nu poate duce la nimic, ca totul e dinainte sortit celui mai grotesc deznodamant – si totusi de fiecare data ma imbarc in aceeasi ridicola farsa, cu nu stiu ce amestec de imposture si buna-credinta, ca si cum ar fi o incercare pe care o fac pentru prima oara. E greu sa fii un om sfarsit – si sa accepti cu seriozitate acest fapt. (30 octombrie 1942)

Si ca sa nu ma lungesc, mai notez doar ca sunt pagini intregi cu pasiunea lui Sebastian pentru schi si cautarea linistii la munte sa poata lucra, cu efortul de a scrie cu regularitate, note interesante despre lecturile lui din timpul razboiului, descoperirea lui Shakespeare si citirea operei lui Balzac, tristetea de a deveni un scriitor comercial pentru a depasi greutatile financiare si, mai presus de orice, cred, pagini valoroase de istorie ce consemneaza invadarea Poloniei, rumorile si tensiunile aduse de raspandirea fascismului, imaginea trenurilor cu evrei deportati, asasinatele si prezenta trupelor sovietice in Bucuresti.

M-am bucurat sa vad ca a fost tradus si in engleza si ca a fost foarte bine primit; banuiesc ca era normal, avand in vedere subiectul si complexitatea relatarii.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s