Ochiul caprui al dragostei noastre de Mircea Cartarescu: un volum despre timp, memorie, si oameni, un discurs sincer despre formare, educatie si nevoia de cultura

Mircea Cartarescu, Ochiul caprui al dragostei noastre

Editura Humanitas, 2012, 202p

 

Telespan recomanda in Cimitirul sa dormim; orice problema am avea, solutia cea mai la indemana, zicea el, e somnul. Am testat. Functioneaza. Dar pentru mine, cel mai bine functioneaza lectura. Nu imi rezolva problema, dar imi da ragazul de a ma linisti si de a decala totul pana la momentul in care stiu ce am de facut.

Angrenata in realitatea politica tumultuoasa a acestor zile, punandu-mi o sumedenie de intrebari, dar fara sa le pot gasi raspunsuri, mi-am gasit refugiu o vreme in Ochiul caprui al dragostei noastre, un volum de eseuri si povestiri pe care l-am cumparat imediat dupa ce a aparut, dar am amanat sa il citesc. Eram inca suparata pe Cartarescu, dupa ce tintise preponderent succesul comercial cu o serie de carti. Dar harul dovedit deja cu Levantul, Nostalgia, Orbitor nu ii poate fi contestat. Plus ca acum, explica:

Capitalismul mediatic in care traim, noua civilizatie a imaginii, nu incurajeaza literatura, mai ales in forme lunatice si extreme cum ar fi un roman de 1500 de pagini, care nu se poate povesti si, practic, la nivelul omului mediu instruit, nici nu se poate citi. Te vei intreba atunci, si nu fara temei, de ce nu am lasat balta nebunia asta si nu m-am apucat sa concoctez mai degraba volumul al doilea din De ce iubim femeile?, cum ma sfatuiesc atatia…. In cateva vorbe, iti voi spune ca e vorba despre onoare. O onoare absurda si totusi imperioasa ca a samurailor. Despre o spintecare a pantecului propriu in onoarea ideii de arta.

mircea-cartarescu-photo
Mircea Cartarescu, sursa: http://www.cotidianul.ro

Onest,  dar melancolic, Cartarescu isi plaseaza volumul sub semnul timpului, creionand un portret al scriitorului la 55 de ani, cand a crescut si nu mai crede in minuni. Nascut in comunism, intr-o familie de muncitori fara posibilitati, zdruncinat de revolutia din ’89 care l-a facut sa traiasca anii imediat urmatori in saracie si deruta (desi muncea ca profesor, a ajuns sa isi vanda paleta de ping-pong la targul de vechituri), incercand indelung sa inteleaga tranzitia, de abia acum, cand a plantat primul cires in propria-i curte, are sentimental unei impliniri.

Probabil ca acesta este si revelatia cea mai puternica a volumului, constientizarea unei varste care echivaleaza cu trecerea tineretii si impotriva careia nu poti lupta. Sunt multe povesti pe care Cartarescu le spune acum, amintindu-si de copilarie, de relatia simbiotica pe care a avut-o cu mama si cu fratele lui geaman, Victor, ce a murit la 5 ani (povestea care da titlul volumului), de haioasa intamplare cand a muncit o vara sa isi cumpere prima pereche de blugi originali si a ajuns acasa doar cu un crac din vestitii pantaloni; si toate converg catre aceeasi concluzie – prelucrarea cu intelepciune a evenimentelor vietii si transformarea lor intr-o colectie de amintiri care sa defineasca omul, acum matur.

Aproape jumatate din volum contine articole scrise in amintirea unor oameni dragi, prieteni sau figuri culturale ce au lasat urme in sufletul lui. Tanjeste dupa o discutie ca intre prieteni cu Eminescu, sa ii auda vocea, se gandeste la cum este perceput acum Ovidiu, cel mai mare poet al vremii sale si trimis in exil la Tomis (Coniac Ovidiu, Hotel Ovidiu, Vin Lacrima lui Ovidiu, Discoteca Ovidiu), aminteste de oamenii talentati ai generatiei sale si le aduce omagii lui Alex Leo Serban, Nino Stratan, George Craciun, Mircea Horia Simionescu, Mariana Marin.

Cartarescu se declara un curios in fata lumii, dar isi recunoaste momentele de conflict interior, schimbarile de stare si inhibarea care uneori ii modifica relatiile cu oamenii, indepartandu-l. Munca ii ramane constanta vietii, desi traieste teama ca interesul omului de a fi cititor si iubitor de arta traverseaza in prezent o criza, o decadere:

Poezia e pisica moarta a lumii consumiste, hedoniste si mediatice in care traim. Nu se poate imagina o prezenta mai absenta, o maretie mai umila, o teroare mai blanda. Nimeni nu pare sa mai puna vreun pret pe ea, si totusi nu exista nimic mai nepretuit. N-o mai gasim prin librarii, decat daca avem rabdarea sa ajungem pana la ultimele rafturi din fundul lor. Poetii nu mai au statui ca-n secolul al xix-lea, nici reputatie, ca-n secolul XX. Obsedate de vanzari si rentabilitate, editurile fug de poezie mancand pamantul.

[Poetii] puteau crede sincer ca frumusetea, dupa cuvintele lui Dostoievski, va salva lumea, dar azi nu mai stim ce e frumusetea, nici lumea, si nu mai intelegem ce-nseamna “a salva”. Ce sa salvezi, cand traim in imanenta si aleatoriu? Fara perspectiva de a castiga ceva prin arta si, in definitiv, meseria sa, fara speranta gloriei si a posteritatii, poetul se condamna astazi la viata asociala si fantasta a mancatorului de hasis.

Poezia, in epoca lui Valéry, Ungaretti si T.S. Eliot, era miezul lumii noastre. Astazi des-centrarea postmoderna a produs o civilizatie fara cultura, o cultura fara arta, o arta fara literatura si o literatura fara poezie. Intr-un fel, polii vietii umane s-au inversat brusc si catastrofal, si primele victime au fost poetii.

Cele 21 de texte ce compun volumul au frumusete si sensibilitate, au nostalgie si sinceritate, au fantezie si originalitate (textul Ada-Kaleh, Ada-Kaleh, despre insula ce avea sa dispara inainte ca scriitorul sa ajunga la maturitate, e unul dintre cele mai frumoase ale colectiei). Si ce poate sa inspire mai mult  decat imaginea unui om caruia i-a mai ramas doar o treime din viata si care isi  doreste sa o traiasca armonios, dedicat artei (asa cum a facut-o de fapt si pana acum).

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s